Zircon
Zirconul este silicat de zirconiu, ZrSiO₄, tetragonal, 7,5 pe scara Mohs, și crește în prisme scurte cu patru fețe și capete piramidale. Apare în brun, roșu, portocaliu, galben, verde și incolor, iar albastrul viu care domină magazinele este piatră brună tratată termic, din Cambodgia și din Vietnam. Este una dintre pietrele lunii decembrie și cel mai folositor mineral din științele pământului.
Două lucruri îl fac atât de folositor. Întâi, este aproape indestructibil: dur, încăpățânat chimic, și supraviețuiește erodării dintr-o rocă, îngropării într-o gresie, topirii într-un granit și unei noi erodări. Apoi, un zircon care cristalizează ia în el uraniu și refuză plumbul, așa că orice plumb găsit înăuntru mai târziu vine din uraniul dezintegrat pe loc. Asta face din fiecare grăunte un ceas. Cel mai vechi material datat de pe pământ este un zircon din Jack Hills, în vestul Australiei, de vreo 4,4 miliarde de ani, mai bătrân decât orice rocă păstrată.
Pe scurt
- Culoare
- Roșu, portocaliu și auriu
- Mineral
- Silicat
- Formulă
- ZrSiO₄
- Duritate
- 7,5 pe scara Mohs
- Sistem de cristalizare
- Tetragonal
- Se găsește în
- Ratanakiri în Cambodgia și podișurile vietnameze pentru materialul albastru și auriu de bijuterie; Ratnapura în Sri Lanka; Myanmar; Tanzania; Nigeria; Madagascar; Langesundsfjordul norvegian și Uralii pentru cristale mari; și, ca element minor, aproape orice granit de pe pământ.
- Piatră de naștere pentru
- decembrie
- Element
- Foc
- Planetă
- Soarele
- Chakră
- Rădăcină
- Mânuire
- Se decolorează în soare
Cum se formează
Zirconul cristalizează devreme dintr-un granit care se răcește, de aceea apare ca niște cristale mici în interiorul altor minerale, și se adună în pegmatite, unde are loc să crească mare. Fiind dens și rezistent, râurile îl adună în nisipuri de minerale grele, alături de rutil și ilmenit, iar cea mai mare parte a zirconului de bijuterie se scoate din pietrișuri. În sute de milioane de ani, uraniul din interiorul unui cristal îi distruge propria rețea, până când cristalul devine pe jumătate sticlos, mai puțin dens și mai verde. Gemologii îi spun zircon „low”, mineralogii îi spun metamict.
În mâinile oamenilor
Numele vine prin arabă din persanul zargun, „de culoarea aurului”. Zirconul incolor a fost secole la rând înlocuitorul obișnuit al diamantului, sub numele de jargon, iar zirconul roșu-portocaliu este iacintul sau hiacintul lapidariilor vechi și al Apocalipsei. Reputația i-a fost știrbită în ultimii cincizeci de ani de o ciocnire de nume: zirconiul cubic, sintetizatul ieftin care l-a înlocuit ca imitație de diamant, este dioxid de zirconiu crescut în cuptor și nu este zircon, nu este mineral și nu are legătură cu el dincolo de un element comun. Zirconul albastru, cel care l-a repus la modă, este un tratament din anii 1920.
Varietăți și denumiri comerciale
- Zircon albastru
- Zircon brun cambodgian încălzit la vreo 900 de grade fără aer. Culoarea este stabilă la purtarea obișnuită, dar poate păli la soare puternic, și este un tratament, nu o culoare naturală.
- Iacint
- Zircon roșu spre brun-portocaliu, cea mai veche varietate cu nume și cea despre care vorbesc referințele istorice.
- Zircon „low”
- Material metamict, verde sau măsliniu, cu structura sfărâmată de propria radioactivitate de-a lungul timpului geologic. Mai moale, mai ușor și interesant exact din motivul acesta.
- Zircon incolor
- Vândut ca jargon sau „diamant de Matura”; cu dispersia lui mare chiar seamănă, și a umblat prin bijuteria europeană trei sute de ani, până a apărut zirconiul cubic.
- Zirconiu cubic
- Nu este zircon. Un oxid de zirconiu sintetic, crescut prima dată în anii 1970, ieftin și peste tot. Numele sunt destul de apropiate cât magazinele să le încurce, uneori din bună-credință.
Cum o deosebești de un fals
Birefringența zirconului este destul de puternică cât să se vadă cu lupa: privește prin masa unei pietre fațetate și muchiile fațetelor din spate apar dedublate, ceea ce diamantul nu face niciodată, iar zirconiul cubic nici atât. Este foarte dens — un zircon pare vizibil greu pentru mărimea lui — și are un luciu tare, aproape adamantin. Muchiile fațetelor se tocesc și se ciobesc cu timpul, așa că un zircon vechi arată adesea puțin moale la colțuri. Albastrul acela electric, în cantitate și ieftin, este zircon sau topaz tratat termic, nu safir.
Nimic de aici nu cere un laborator și nimic nu este o dovadă. Un magazin care nu vrea să spună dacă o piatră este tratată a răspuns deja la întrebare; întreabă și cere ca răspunsul să fie scris pe bon.
Ce se spune că face
Zirconul are o tradiție lungă sub numele de iacint, pe care lapidariile medievale îl dădeau călătorilor pentru siguranță și celor fără somn pentru odihnă. Citirea modernă se sprijină pe geologie: durata, memoria, privirea foarte lungă și o anume statornicie. Merge cu focul, cu Soarele, cu Săgetătorul și Leul și cu centrul rădăcinii. Este unul dintre puținele cazuri în care atribuțiile vechi și cele moderne nu se contrazic, amândouă dând târcoale ideii de lucru care durează.
Viața cu ea
Dur, dar casant: zirconul se tocește pe muchiile fațetelor mai mult decât ar sugera duritatea lui, așa că pietrele de inel vor o montură care le apără și nu se țin în aceeași cutie cu pietre mai dure. Ferește-l de soarele puternic, care poate păli în timp pietrele albastre și brune tratate termic, și de abur și ultrasunete. Apa călduță cu săpun este de ajuns. Zirconul conține urme de uraniu și toriu; radioactivitatea unei pietre de mărimea unei bijuterii este neglijabilă și se poate purta fără grijă, dar este un motiv să nu îl polizezi și să nu îl faci pulbere.
În magie
Sub vechiul lui nume, iacint, zirconul a avut un loc adevărat în magia medievală: era purtat la drum pentru siguranță și pentru o primire bună la han și ținut lângă pat pentru somn. Practica modernă le păstrează pe amândouă și îl adaugă în săculeții de protecție pentru călătorii și în lucrările de noapte pentru odihnă. Ține unul albastru sau maroniu departe de soarele puternic, care îl poate decolora.
- Energie
- Proiectivă
- Ziua
- Duminică
- Lucrată pentru
- Protecție · Somn și vise