Diamant
Diamantul este carbon — același element ca grafitul și ca funinginea — cu fiecare atom legat de alți patru într-o plasă rigidă în trei dimensiuni. Așezarea aceasta îl face cea mai dură substanță naturală, 10 pe scara Mohs și capătul ei prin definiție, și îi dă cea mai mare conductivitate termică dintre toate lucrurile de pe pământ. Un diamant pare rece pentru că trage căldura din piele mai repede decât orice metal.
Duritatea nu înseamnă tenacitate. Diamantul are clivaj perfect pe patru direcții, paralele cu fețele unui octaedru, iar o lovitură bine țintită îl despică curat; așa a fost împărțit, în 1908, Cullinanul de 3.106 carate. Diamantul și arde: încălzit la vreo 800 de grade în aer, se oxidează, se face dioxid de carbon și dispare, lucru pe care Lavoisier l-a arătat în anii 1770 cu o lentilă arzătoare, spre groaza bijutierilor care dăduseră piatra.
Pe scurt
- Culoare
- Incolor și alb
- Mineral
- Element nativ
- Formulă
- C
- Duritate
- 10 pe scara Mohs
- Sistem de cristalizare
- Cubic
- Se găsește în
- Botswana, Rusia, Canada, Republica Democrată Congo, Australia și Africa de Sud dau cea mai mare parte. Sursele istorice au fost pietrișurile aluvionare de la Golconda, în India, care au dat toate diamantele celebre de dinainte de 1725, apoi Brazilia, apoi coșurile de la Kimberley, din 1871 încoace.
- Piatră de naștere pentru
- aprilie
- Element
- Foc
- Planetă
- Venus
- Chakră
- Coroană
- Mânuire
- Suportă și apa, și lumina
Cum se formează
Diamantele cresc la 150–200 de kilometri adâncime, în rădăcinile reci și groase de manta de sub cele mai vechi continente, unde presiunea este destul de mare cât carbonul să ia forma aceasta, nu pe cea de grafit. Cele mai multe au între unu și trei miliarde și jumătate de ani — mult mai bătrâne decât roca ce le poartă. Ajung la suprafață în kimberlit, o magmă care urcă destul de repede cât să sosească în ore; mai încet, s-ar preface în grafit pe drum. Câteva vin de mult mai adânc, iar incluziunile lor sunt singurele probe directe din zona de tranziție a pământului.
În mâinile oamenilor
Două mii de ani, India a fost singura care avea diamante, iar textele sanscrite le numesc vajra, „trăsnet”. Diamantul modern a început în 1871 la Kimberley, iar până în 1888 Cecil Rhodes strânsese minele în De Beers, care a controlat oferta un secol. Inelul de logodnă ca obicei aproape universal este mai tânăr: replica publicitară din 1947, „A Diamond Is Forever”, scrisă de Frances Gerety, este de obicei creditată cu inventarea lui. Din 2018 încoace, diamantele crescute în laborator au luat o parte mare din piață, iar prețul lor s-a prăbușit.
Varietăți și denumiri comerciale
- Diamant incolor
- Gradat de la D la Z după lipsa culorii. Galbenurile slabe sunt rândul obișnuit al diamantului de bijuterie.
- Culori de fantezie
- Galben și brun de la azot, albastru de la bor, verde de la iradierea naturală, roz și roșu de la o rețea îndoită. Roșul este cea mai rară culoare de piatră prețioasă.
- Macle și piatră industrială
- Macle triunghiulare plate și materialul cu incluziuni și negru, care este cea mai mare parte din ce se extrage. Patru cincimi din diamantul extras, ca greutate, este industrial.
- Diamant crescut în laborator
- Crescut sub presiune mare sau din gaz cu carbon. Este același mineral, nu o imitație, și se recunoaște după desenul de creștere, nu după vreo deosebire de substanță.
- Imitații
- Zirconiul cubic și moissanitul nu sunt diamant și nu sunt carbon. Moissanitul este carbură de siliciu și se dă de gol prin muchiile dedublate ale fațetelor pe care le arată lupa.
Cum o deosebești de un fals
Conductivitatea termică este proba practică și motivul pentru care merg testerele bijutierilor: un diamant trage căldura din sondă mai repede decât orice altceva, deși moissanitul poate păcăli testerele mai vechi. Un diamant curat leapădă apa în loc să o lase să se întindă, iar muchiile fațetelor, privite cu lupa, sunt tăioase ca briciul, pe când la o imitație sunt rotunjite. Deosebirea dintre natural și crescut în laborator cere un laborator, iar vânzătorii cinstiți spun ce vând.
Nimic de aici nu cere un laborator și nimic nu este o dovadă. Un magazin care nu vrea să spună dacă o piatră este tratată a răspuns deja la întrebare; întreabă și cere ca răspunsul să fie scris pe bon.
Ce se spune că face
Diamantul poartă aceeași citire de două mii de ani, fiindcă însușirea este atât de evidentă: este piatra a ceea ce nu poate fi rupt sau schimbat — statornicie, hotărâre, intenție limpede. Lapidariile îi dădeau curaj în bătălie și puterea de a da în vileag otrava. În astrologia vedică ține de Venus, iar aici este dat Berbecului și Taurului, focului și coroanei. Este totodată piatra cu cea mai grea istorie în spate, iar nicio relatare despre el nu este cinstită fără asta.
Viața cu ea
Nu îl zgârie nimic în afară de un alt diamant — de aceea diamantele se păstrează separat, fiindcă o singură piatră liberă într-o cutie însemnează tot ce se află acolo. Apa, săpunul, soarele și ultrasunetele sunt toate în regulă pentru o piatră curată, dar nu și pentru una cu fisuri care ies la suprafață. Clivajul este real: o lovitură tare în brâu poate ciobi sau despica o piatră montată. Nu-l duce la reparat la un bijutier care va arde montura cu piatra încă în ea.
În magie
Diamantul înseamnă statornicie în orice tradiție: lapidariile îi dădeau curajul și victoria și spuneau că trădează otrava, iar în astrologia vedică e piatra lui Venus, purtată pentru iubire și pentru lux. Practica modernă îl folosește în lucrările pentru angajament — un inel de logodnă e un jurământ purtat pe mână — și pentru protecție și hotărâre. Nimic dintr-un ritual nu-l poate strica, deși o lovitură puternică poate.
- Energie
- Proiectivă
- Ziua
- Vineri
- Lucrată pentru
- Iubire și prietenie · Curaj și elan · Protecție