Platină
Platina este elementul 78, un metal dens, alb-cenușiu, care nu se pătează, nu se dizolvă în acizii obișnuiți și se topește abia la 1.768 de grade. Apare nativă — sub formă de grăunțe, solzi și, rareori, pepite în pietrișurile de râu — de obicei aliată cu fier și cu celelalte metale din grupa platinei. Duritatea este 4 până la 4,5, mai mică decât se așteaptă lumea, iar metalul este foarte greu: un centimetru cub cântărește 21,45 de grame.
Tocmai refuzul ei de a reacționa o face importantă. Chimiștii o folosesc pentru creuzete și electrozi, iar circa o treime din producție merge în catalizatoarele auto, unde o peliculă subțire transformă gazele de eșapament în ceva mai puțin dăunător. Bijutierii o folosesc fiindcă ține un diamant fără să îl îngălbenească și fiindcă nu se pierde la zgâriere — metalul se deplasează, nu se ia. O folosește și medicina: cisplatina și rudele ei sunt printre cele mai eficiente citostatice existente.
Pe scurt
- Culoare
- Incolor și alb
- Mineral
- Element nativ
- Formulă
- Pt
- Duritate
- 4–4,5 pe scara Mohs
- Sistem de cristalizare
- Cubic
- Se găsește în
- Complexul Bushveld din Africa de Sud deține cele mai mari rezerve din lume și dă cea mai mare parte a metalului. Norilsk, în Rusia, este cealaltă sursă mare, ca produs secundar al nichelului. Pepite native vin din aluviuni din Urali, din Columbia și Ecuador, din Columbia Britanică și Alaska, și din Zimbabwe.
- Element
- Pământ
- Planetă
- Saturn
- Chakră
- Coroană
- Mânuire
- Suportă și apa, și lumina
Cum se formează
Platina se concentrează acolo unde un corp de magmă bazică, răcindu-se lent, separă picături de sulfuri care adună din topitură metalele din grupa platinei; filoanele din Bushveld sunt straturi de un metru sau doi, cu câteva grame de metal la tonă. Alterarea eliberează grăunțele, iar râurile le sortează în aluviuni, de unde și-au luat platina toate civilizațiile preindustriale care au folosit-o.
În mâinile oamenilor
Meșteșugarii precolumbieni din Ecuador și Columbia sinterizau platina cu aur în bijuterii acum peste două mii de ani, fără să ajungă vreodată la temperatura ei de topire. Minerii spanioli de pe râul Pinto, în secolul al XVIII-lea, au găsit grăunțe cenușii pe care nu le puteau topi și nici separa de aur și le-au numit platina, argințel, ca insultă; o parte ar fi fost aruncată înapoi în apă. Antonio de Ulloa a descris-o în 1748, Europa a învățat să o prelucreze până la sfârșitul acelui secol, iar din pacoste a devenit cel mai scump dintre metalele prețioase obișnuite.
Varietăți și denumiri comerciale
- Platină nativă
- Grăunțe și pepite rotunjite de apă din pietrișurile de râu, de obicei aliate cu fier, iridiu și paladiu.
- Sperrylit
- Arseniură de platină, cel mai răspândit mineral de platină, în cubulețe argintii strălucitoare; o comoară de colecție.
- Platină rafinată
- Burete, lingou și sârmă, adică ce se vinde ca specimen; metal industrial cu puritate declarată.
- Platină cu iridiu
- Aliajul etaloanelor: vechiul kilogram și vechiul metru erau din el, la fel și cele mai bune creuzete.
- Aur alb
- Nu este platină: aur aliat ca să pară palid și de obicei placat cu rodiu; costă mai puțin, iar placarea se tocește.
Cum o deosebești de un fals
Greutatea lămurește mai tot. Platina este de două ori mai densă decât argintul, iar o bucată care arată ca o pepită de argint, dar se simte ca plumbul, este exact surpriza potrivită. Nu se pătează, așa că un metal cenușiu fără urmă de peliculă neagră de sulfură este un semn bun, și nu este atacată de acidul azotic, care dizolvă argintul pe loc. Bijuteriile au marcaj; orice se vinde ca un cristal natural de platină merită o privire atentă, fiindcă acele cristale sunt piese de muzeu.
Nimic de aici nu cere un laborator și nimic nu este o dovadă. Un magazin care nu vrea să spună dacă o piatră este tratată a răspuns deja la întrebare; întreabă și cere ca răspunsul să fie scris pe bon.
Ce se spune că face
Este puțină, iar ce există a fost dedus din metal: dăinuire, o valoare care nu se anunță și rafinarea unui lucru într-un timp lung. Este trecută la Saturn, la Capricorn și Vărsător, și la coroană. Metalul a fost necunoscut în Lumea Veche înainte de secolul al XVI-lea și imposibil de prelucrat până în al XVIII-lea, deci nu există aici o tradiție mai veche, orice ar scrie pe o etichetă.
Viața cu ea
Nu îi face nimic rău. Apa, aerul, soarele, sarea și acidul o lasă exact cum era, ceea ce este tot rostul metalului. Este destul de moale cât să se zgârie, dar zgârietura deplasează metalul, nu îl ia, așa că un inel de platină uzat își păstrează greutatea și se poate lustrui la loc. Ține pepitele ca să nu se frece între ele și curăță-le cu apă și săpun.
În magie
Platina nu are o magie veche, fiindcă Lumea Veche nu a cunoscut-o înainte de secolul al XVI-lea. Practicienii de azi judecă după metal — rezistență și valoare tăcută — și o folosesc în lucrările pentru lucrurile menite să dureze, o căsnicie printre ele, și din când în când în vrăjile pentru belșug. Apa, sarea și focul nu-i pot face rău.
- Energie
- Receptivă
- Ziua
- Sâmbătă
- Lucrată pentru
- Împământare și răbdare · Bani și noroc