Cinabru
Cinabrul este sulfură de mercur, HgS, și singurul minereu de mercur care merită exploatat. Este stacojiu — cel mai curat roșu dintre mineralele obișnuite — destul de moale cât să-l zgârii cu unghia și surprinzător de greu: o bucată mică atârnă cât un bulgăre de fier de aceeași mărime și de trei ori cât o pietricică de cuarț. Măcinat, este pigmentul vermillon. Încălzit în aer, dă mercur lichid și dioxid de sulf, așa se face metalul de trei mii de ani și de aceea mineralul cere respect la manipulare.
Pericolul este real, dar gestionabil. Cinabrul solid nu se absoarbe prin pielea intactă și se absoarbe slab dacă este înghițit; răul vine din praf și din vapori, adică din măcinat, tăiat, rostogolit și încălzit — exact lucrurile pe care nu trebuie să le faci cu el niciodată. Vaporii de mercur lovesc permanent sistemul nervos, iar minele care l-au produs — Almadén, Idrija, Huancavelica — au unele dintre cele mai negre istorii de medicină a muncii. Un exemplar întreg, ținut într-o casetă, cu mâinile spălate după ce l-ai atins, nu este mai periculos decât o cutie de vopsea.
Pe scurt
- Culoare
- Roșu, portocaliu și auriu
- Mineral
- Sulfură
- Formulă
- HgS
- Duritate
- 2–2,5 pe scara Mohs
- Sistem de cristalizare
- Trigonal
- Se găsește în
- Almadén, în Spania, Idrija, în Slovenia, Wanshan și Tongren, în China, New Almaden, în California, Huancavelica, în Peru, și Nikitovka, în Ucraina.
- Element
- Foc
- Planetă
- Marte
- Chakră
- Sacrală
- Mânuire
- Ferit de apă și de soare
Cum se formează
Cinabrul este un mineral de adâncime mică și temperatură joasă: iese din soluții hidrotermale la o sută-două sute de grade, aproape de suprafață, în instalația de izvoare fierbinți și în jurul vulcanilor tineri. Mercurul este purtat în fluid sub formă de complex și cade ca sulfură acolo unde soluția se răcește sau întâlnește sulf, umplând fracturi și cimentând gresii, de obicei cu pirită, stibină, realgar și opal. Almadén este cazul extrem: o cuarțită siluriană inundată cu fluid mercurifer până când roca a ajuns o treime cinabru în greutate, cel mai bogat zăcământ de mercur de pe Pământ, cu mult.
În mâinile oamenilor
Almadén se lucrează de cel puțin două mii trei sute de ani și a dat aproximativ o treime din tot mercurul folosit vreodată; Roma trimitea condamnați acolo, iar o condamnare la minele de mercur era înțeleasă drept condamnare la moarte. Spania a folosit mercurul de la Almadén, și mai târziu pe cel de la Huancavelica, ca să scoată argintul de la Potosí prin amalgamare, ceea ce leagă cele două mine de moartea unui număr enorm de muncitori forțați. În China, cinabrul colorează pasta de sigiliu, lacul și alchimia daoistă încă din dinastia Han; elixirele nemuririi făcute din el au ucis mai mulți împărați, foarte probabil inclusiv pe primul.
Varietăți și denumiri comerciale
- Vermillon
- Cinabru măcinat ca pigment, natural sau sintetic; roșul din Pompei, al sigiliilor chinezești și al manuscriselor medievale.
- Metacinabru
- Forma cubică neagră a aceleiași chimii, stabilă la temperaturi mai mari și mult mai puțin frumoasă.
- Cinabru în cuarț
- Pete și vinișoare roșii prin cuarț alb, tăiate ca piatră ornamentală sub numele de cinabrit.
- Cinabru chinezesc sculptat
- Aproape întotdeauna lac în straturi colorat cu pigmentul, depus și apoi sculptat; mineralul în sine este mult prea moale pentru sculptură.
- Mercur nativ
- Picături de metal lichid în cavitățile minereului, frecvente la Almadén și Idrija.
Cum o deosebești de un fals
Greutatea îl dă de gol înaintea oricărui alt semn: cinabrul este cam de două ori mai dens decât majoritatea mineralelor roșii. Urma lăsată pe porțelan nesmălțuit este stacojie, iar cristalele sunt moi, cu luciu de la adamantin la șters. Realgarul este roșu-portocaliu, mai ușor și se fărâmă la lumină; jaspul roșu este dur; hematitul este roșu-cenușiu și mult mai dur. Aproape tot ce se vinde ca „bijuterii din cinabru” este rășină sau lac colorat, ceea ce în acest caz este o binecuvântare.
Nimic de aici nu cere un laborator și nimic nu este o dovadă. Un magazin care nu vrea să spună dacă o piatră este tratată a răspuns deja la întrebare; întreabă și cere ca răspunsul să fie scris pe bon.
Ce se spune că face
Tradiția chineză este cea consistentă: cinabrul este mineralul transformării alchimice, al elixirului, al sigiliului care face un act real, iar cărțile de cristale îl dau pentru bogăție, putere de convingere și norocul negustorului. Alchimia veche l-a luat la propriu și oamenii au murit din asta. Practica modernă păstrează simbolistica și lasă chimia în pace, singura înțelegere rezonabilă.
Viața cu ea
Nu se macină, nu se taie, nu se rostogolește, nu se încălzește și nu se duce la gură, iar elixir nu se face niciodată din el; nu se ține liber în buzunar sau în colecția unui copil. Un exemplar într-o casetă închisă, șters cu pensula și atins cu mâinile spălate după aceea, este sigur. Se închide la culoare în lumină puternică, așa că se ține ferit de soare și de apă, care oricum nu îi folosește la nimic.
În magie
Cinabrul este roșul magiei în China: talismanele taoiste, fu, se scriu cu vermilion măcinat din el, iar sigiliile apăsate în pastă roșie făceau un document adevărat. Practica modernă folosește o piesă în lucrările pentru belșug și transformare, pusă lângă o lumânare roșie, nu atinsă. Asta e partea importantă: cinabrul este sulfură de mercur și nu se macină, nu se încălzește, nu se pune în apă și nu se poartă pe piele, orice ar spune o rețetă veche.
- Energie
- Proiectivă
- Ziua
- Marți
- Lucrată pentru
- Bani și noroc · Schimbare și despărțire