EN RO
Un mănunchi de lame lungi de stibină, cenușii-oțel și strălucitoare metalic, pornind dintr-o bază comună.
Foto: Robert M. Lavinsky · CC BY-SA 3.0 · Wikimedia Commons

Stibină

Sulfură · 2 pe scara Mohs

Săbii cenușii-oțel într-un mănunchi, moi cât să le însemni cu unghia, și otrăvitoare.

Pământ · Pluto · Rădăcină

  • transformare
  • retezare
  • lumea de dedesubt
  • hotărâre

Stibina este sulfură de antimoniu, Sb₂S₃, și principalul minereu de antimoniu. Crește în prisme lungi, în formă de lamă, brăzdate pe verticală, în mănunchiuri, snopi și buchete radiare, cu un luciu metalic viu, cenușiu ca plumbul. Este totodată 2 pe scara Mohs — moale cât gipsul, mai moale decât unghia — așa că un grup frumos este unul dintre cele mai fragile lucruri pe care le poate avea un colecționar. Compușii antimoniului sunt toxici; este o piatră de privit, nu de umblat cu ea.

Se topește pe la 550 de grade, destul de jos cât o flacără de lumânare să o topească, motiv pentru care antimoniul a fost unul dintre primele metale lucrate de oameni și pentru care stibina apare în cea mai veche metalurgie. Se pătează: un mănunchi argintiu se stinge în cenușiu și apoi în negru în câțiva ani, în aer obișnuit, și merge mai repede acolo unde au atins degetele. Lamele se îndoaie, nu se rup, iar exemplarele vechi sunt adesea ușor curbate sub propria greutate.

Pe scurt

Culoare
Întunecate
Mineral
Sulfură
Formulă
Sb₂S₃
Duritate
2 pe scara Mohs
Sistem de cristalizare
Ortorombic
Se găsește în
Xikuangshan în Hunan, China, de unde vine cea mai mare parte a antimoniului lumii; mina Ichinokawa din insula Shikoku, în Japonia, închisă din 1957, ale cărei cristale de un metru sunt cele mai frumoase găsite vreodată și stau prin muzeele lumii; Baia Sprie și Herja în Maramureș, de mult cunoscute pentru stibină bună; Slovacia, Bolivia, Peru și Mexic.
Element
Pământ
Planetă
Pluto
Mânuire
Ferit de apă
  1. 1Talc
  2. 2Gips
  3. 3Calcit
  4. 4Fluorină
  5. 5Apatit
  6. 6Ortoză
  7. 7Cuarț
  8. 8Topaz
  9. 9Corindon
  10. 10Diamant
Stibină, la 2 pe scara Mohs, unde fiecare mineral le zgârie pe cele dinaintea lui.

Îngrijirea pietrelor

Cum se formează

Stibina este un mineral hidrotermal de temperatură joasă. Cristalizează din cele mai reci fluide, cele din urmă, ale unui sistem de filoane, de obicei sub 250 de grade, în partea de sus a zăcămintelor de aur și de mercur — antimoniul și aurul călătoresc împreună, iar un filon de stibină este adesea un semn că merită căutat aur prin apropiere. Crește în goluri deschise, unde are loc, de aceea cristalele sunt atât de lungi, și se poate vedea precipitând chiar azi în câmpurile geotermale active din Noua Zeelandă și Japonia.

În mâinile oamenilor

Stibina măcinată a fost unul dintre vechile farduri de ochi, iar numele arab al pudrei, al-kuhl, a trecut prin latină în „alcool”, pe drumul de la ideea de pulbere foarte fină la cea de esență distilată. Antimoniul a fost metalul alchimiștilor mai presus de toate: „Carul triumfal al antimoniului”, tipărit în 1604 sub numele lui Basilius Valentinus, a făcut din el subiectul unei întregi literaturi. Medicii secolului al XVII-lea îl prescriau ca vomitiv, iar „pilula perpetuă” — o bilă de antimoniu înghițită, recuperată și refolosită — era un obiect casnic adevărat. Astăzi antimoniul intră în ignifuganți și în baterii.

Varietăți și denumiri comerciale

Mănunchiuri de lame
Exemplarul clasic: zeci de lame brăzdate pornind radiar dintr-o bază, de obicei pe cuarț. Materialul japonez și cel chinezesc dau măsura.
Stibină masivă
Rocă de minereu cenușie, cu granulație fină, fără nimic deosebit; asta este aproape tot ce se extrage.
Stibină pătată
Înnegrită sau irizată de vreme; este același mineral cu o pieliță de oxid, iar nicio curățare nu îi aduce argintiul înapoi.
Stibiconit
Oxidul de antimoniu alb-gălbui care înlocuiește stibina pe măsură ce aceasta se alterează, păstrând uneori exact forma lamelor inițiale.
Stibină „aurită”
Mănunchiuri vândute cu o peliculă aurie sau de curcubeu depusă în vid. Pelicula nu este naturală, iar vânzătorul ar trebui să spună asta; mulți nu o fac.

Cum o deosebești de un fals

Moliciunea și forma împreună lămuresc totul: nimic altceva nu crește în lame lungi, brăzdate, cenușii-oțel, pe care unghia le însemnează. Galena este mai grea, cubică, și se desface în cutiuțe. Hematitul este mai dur și dă o urmă roșie; urma stibinei este cenușie. Luciul pe o spărtură proaspătă este neobișnuit de viu, aproape ca de oglindă, și se stinge în câteva zile după expunere. Un mănunchi suspect de colorat a fost acoperit cu ceva.

Nimic de aici nu cere un laborator și nimic nu este o dovadă. Un magazin care nu vrea să spună dacă o piatră este tratată a răspuns deja la întrebare; întreabă și cere ca răspunsul să fie scris pe bon.

Ce se spune că face

Tradiția îi dă stibinei transformarea de felul drastic — retezarea unui lucru, nu ieșirea lină din el — și coborârea și întoarcerea. Este dată lui Pluto, Scorpionului și Capricornului, pământului și centrului rădăcinii. Literatura alchimică face parte din farmec: antimoniul era metalul care trebuia să purifice aurul, iar imaginea aceea a fost preluată întocmai. Este una dintre pietrele cel mai des recomandate a fi lucrate de la distanță, nu ținute în mână, ceea ce aici este și sfatul corect de manipulare.

Viața cu ea

Nu o atinge mai mult decât trebuie și spală-te pe mâini după. Sulfura de antimoniu este toxică dacă se înghite, iar praful este și mai rău, așa că nu o măcina, nu o pune în tumbler și nu face elixiruri cu ea. Este un mineral de vitrină: 2 pe scara Mohs înseamnă că o cârpă o zgârie și o lovitură îi retează lamele. Ține-o uscată, suflă praful de pe ea în loc să o periezi și nu o spăla niciodată.

În magie

Stibina, sulfura de stibiu, era stibium-ul anticilor, iar măcinată ca kohl contura ochii în tot Orientul Apropiat, împotriva luminii orbitoare și a deochiului. Alchimiștii au făcut din stibiu lupul cenușiu care purifică aurul. Practica modernă o folosește pentru transformarea drastică și pentru a lăsa să plece, pusă pe altar și lucrată de la distanță. E toxică: nu se macină, nu se pune în apă, nu se face elixir din ea, iar mâinile se spală după.

Energie
Receptivă
Ziua
Marți

Pietrele în magie

Alte pietre de culoarea asta

Cuarț fumuriu Cuarț Cuarț făcut brun de radioactivitatea propriei roci. Labradorit Feldspat O piatră cenușie și ștearsă până o întorci, și atunci e albastru de păun. Obsidian Sticlă vulcanică Sticlă vulcanică, cu o muchie mai fină decât un bisturiu de oțel. Turmalină neagră Silicat Piatra care trage cenușa din pipă atunci când o încălzești. Hematit Oxid Negru ca o oglindă, și lasă o dâră roșu-sânge pe tot ce zgârie. Agni manitit Sticlă vulcanică O sticlă neagră din Java, vândută ca tectită; vulcanică, după cum se dovedește. Arfvedsonit Amfibol Un amfibol negru cu o sclipire albastră, numit după omul care a găsit litiul. Biotit Mică Mica neagră: fulgii din orice granit, și foi destul de mari cât să acoperi un șopron. Brookit Oxid Dioxidul de titan în forma lui cea mai rară: lame subțiri roșu-brune crescute în crăpăturile alpine. Chiastolit Silicat Un andaluzit care își crește o cruce întunecată în interior și care s-a vândut secole la rând ca amuletă creștină. Columbianit Sticlă vulcanică Sticlă vulcanică din Columbia, vândută drept un tectit care nu este. Carbon Element nativ Carbonul în forma lui moale: același element ca diamantul, așezat în foi care alunecă. Egirin Piroxen Ace negre de piroxen din cele mai ciudate roci de pe planetă. Hipersten Piroxen Un piroxen cu luciu de bronz, al cărui nume mineralogii l-au scos din uz. Fulgurit Sticlă naturală Nisip lovit de fulger și topit, într-o secundă, într-un tub de sticlă. Jais Organic, nu un mineral Lemn fosil, negru și cald în mână, și doliul victorian. Indigo gabbro O rocă, nu un singur mineral O rocă din Madagascar, vândută sub un nume de vrăjitor inventat în 2010. Larvikit O rocă, nu un singur mineral Roca națională a Norvegiei și sclipirea albastră de pe jumătate din vitrinele Europei. Magnetit Oxid Cel mai magnetic mineral care există și prima busolă. Mangan Element nativ Metalul care face oțelul tenace și care nu apare niciodată nativ. Marcasit Sulfură Geamănul instabil al piritei, care se mănâncă singur într-un sertar umed. Meteorit Campo del Cielo Un meteorit, nu un mineral Un meteorit de fier căzut peste Chaco argentinian acum patru mii de ani. Nuumit O rocă, nu un singur mineral Rocă groenlandeză veche de trei miliarde de ani, care sclipește auriu și arămiu. Onix Calcedonie Calcedonie cu benzi drepte, și piatra neagră care este aproape întotdeauna vopsită. Piatra albastră Preseli O rocă, nu un singur mineral Doleritul cu pete de la Stonehenge, adus de pe un deal din Țara Galilor, de la 250 de kilometri. Piatra crizantemă O rocă, nu un singur mineral Rocă neagră cu flori albe de mineral, care nu sunt fosile. Pietersit Cuarț Ochi de tigru sfărâmat și cimentat la loc, așa încât lumina se învârtejește. Psilomelan Oxid Un nume de teren pentru minereurile negre și dure de mangan, ținut în viață de șlefuitori. Rodizit Borat Un borat de cesiu la fel de dur ca topazul și cam cât de rar poate fi un mineral. Șungit O rocă, nu un singur mineral Rocă de carbon veche de două miliarde de ani din Karelia, și o mulțime de aiureli. Staurolit Silicat Două cristale crescute unul prin altul la șaizeci de grade, ceea ce iese cruce. Terahertz Făcut de om, nu un mineral Siliciu de cuptor, tăiat în mărgele și vândut pe baza unei radiații pe care nu o emite.