Obsidian
Obsidianul nu este deloc un mineral: este lavă răcită prea repede ca să cristalizeze, așa că nu are structură internă, doar sticlă. De aceea se sparge în așchiile acelea netede și curbate, concoidale, și de aceea muchia unei așchii proaspete poate coborî la câțiva nanometri — cu mult mai fină decât orice se poate ascuți în oțel.
Oamenii fac lame din el de aproape un milion de ani, iar fiindcă sticla fiecărui vulcan are propria amprentă chimică, arheologii pot urmări o așchie găsită într-un loc până la curgerea exactă din care provine, ceea ce a cartografiat comerțul preistoric peste mări întregi. Macuahuitl-ul aztec era obsidian fixat în lemn, iar chirurgi moderni au folosit ocazional bisturie de obsidian pentru calitatea cicatricei. Sticla se devitrifică încet, așa că obsidianul mai vechi de câteva zeci de milioane de ani e rar și nu se cunoaște niciunul de dinainte de Cretacic. Fulgii din obsidianul-fulg de nea sunt sferulite — primele cristale, care totuși încep să se formeze.
Pe scurt
- Culoare
- Întunecate
- Mineral
- Sticlă vulcanică
- Formulă
- SiO₂
- Duritate
- 5–5,5 pe scara Mohs
- Sistem de cristalizare
- Niciunul — este o sticlă
- Se găsește în
- Mexic, vestul Statelor Unite, Islanda, Turcia, Armenia și Italia (Lipari).
- Element
- Pământ
- Planetă
- Pluto
- Chakră
- Rădăcină
- Mânuire
- Suportă și apa, și lumina
Cum se formează
Obsidianul e lavă bogată în silice care s-a răcit prea repede pentru cristale, la marginile curgerilor și domurilor de riolit — Newberry și Glass Buttes în Oregon, Obsidian Cliff în Yellowstone, Sierra de Pachuca în Mexic, Lipari, Milos, Islanda, Armenia, Anatolia. Negrul vine de la fier și magneziu în puncte prea mici ca să se vadă, mahonul de la hematit, lucirile aurii și argintii de la straturi de bule de gaz, curcubeul de la straturi de magnetit și mai fine, iar fulgii de nea de la primele cristale care încep să se formeze. Cu timpul, sticla cristalizează întotdeauna, așa că obsidianul vechi e rar — nu se cunoaște niciunul de dinainte de Cretacic —, iar în climatele umede rezistă mult mai puțin.
În mâinile oamenilor
Topoare de mână din obsidian se făceau în Kenya acum șapte sute de mii de ani, iar cele mai vechi oglinzi din lume, discuri lustruite de la Çatalhöyük, în Anatolia, au opt mii de ani. Fiindcă sticla fiecărui vulcan are semnătura ei chimică, o așchie poate fi urmărită până la curgerea din care a venit, iar din anii 1960 asta a cartografiat comerțul neolitic din Mediterana și din Pacific. Aztecii și-au tivit săbiile cu el și și-au oglindit zeul Tezcatlipoca în el; oglinda neagră în care John Dee chema duhurile, azi la British Museum, s-a dovedit în 2021 a fi sticlă aztecă din Pachuca. Chirurgii au folosit bisturie de obsidian pentru calitatea cicatricei.
Varietăți și denumiri comerciale
- Obsidian negru
- Sticla simplă, fără nimic în ea în afară de destul fier cât să oprească lumina; felul cel mai răspândit și cel cioplit în lame în mai toată preistoria omenirii.
- Obsidian fulg de nea
- Sticlă neagră cu rozete gri-albe de cristobalit în ea: cristalele în care s-ar preface toată, peste câteva milioane de ani.
- Obsidian mahon
- Negru cu vârtejuri roșu-brune, de la hematitul din curgere; Mexic și Vestul american.
- Obsidian argintiu
- O sclipire argintiu-cenușie, cețoasă, pe toată suprafața, aruncată înapoi de un strat de bule de gaz microscopice înghețate în curgere.
- Obsidian auriu
- Același efect într-un auriu cald, de la bule acoperite cu o peliculă subțire de fier; Mexicul produce aproape tot.
- Obsidian curcubeu
- Benzi de verde, violet și bronz, vizibile dintr-un singur unghi, de la straturi de cristale de magnetit groase de nanometri, aliniate de lava care curgea.
- Lacrimi de apaș
- Noduli rotunjiți ieșiți din perlit prin alterare, în Arizona, negri în mână și brun-fumurii contra luminii.
Cum o deosebești de un fals
Sticla fabricată, inclusiv o bună parte din ce se vinde ca obsidian, e ori prea limpede, ori are bule rotunde; obsidianul natural e ușor translucid la o margine subțire, cu o nuanță gri-brună sau măslinie, și sub lupă arată șiruri de cristalite minuscule și bule alungite, nu rotunde, care urmează curgerea. Obsidianul albastru, verde sau roșu limpede e sticlă de sticlă — există un verde natural de la Pachuca, dar e un măsliniu șters. Luciul, curcubeul, fulgul de nea și mahonul sunt toate naturale. O pungă de vârfuri de săgeată din obsidian dintr-un magazin pentru turiști e de obicei sticlă cioplită și se dă de gol prin uniformitate.
Nimic de aici nu cere un laborator și nimic nu este o dovadă. Un magazin care nu vrea să spună dacă o piatră este tratată a răspuns deja la întrebare; întreabă și cere ca răspunsul să fie scris pe bon.
Ce se spune că face
Piatra care nu clipește: tradițional oglindă și scut, iar în lectura modernă o piatră care îți arată lucrul pe care l-ai evitat, în loc să te consoleze în privința lui. Aztecii îl lustruiau în oglinzile lui Tezcatlipoca, al cărui nume înseamnă oglindă fumegândă.
Viața cu ea
Sigur în apă, dar casant — o piesă scăpată pe jos se poate rupe în așchii cu adevărat tăioase, așa că se mătură, nu se șterge cu mâna. Muchiile cioplite brut sunt exact atât de periculoase pe cât sună și nu sunt de umblat cu ele.
În magie
Obsidianul este oglinda neagră a celui care ghicește. Aztecii îl lustruiau în oglinzi pentru divinație, închinate lui Tezcatlipoca, oglinda care fumegă, iar una dintre ele a ajuns la John Dee, astrologul și magicianul Elisabetei I; azi se află la British Museum. Practica modernă păstrează obsidianul pentru ghicit, pentru protecție și pentru a privi în față ce ai prefera să nu vezi. Așchiile lui sunt tăioase ca briciul, așa că o bucată spartă se strânge, nu se ține pe altar.
- Energie
- Receptivă
- Ziua
- Marți
- Lucrată pentru
- Divinație și intuiție · Protecție