Acvamarin
Acvamarinul este beril — același mineral ca smaraldul — colorat în albastru pal până la albastru-verzui de fier aflat în două stări diferite. Crește în prisme hexagonale cu capete plate, este neobișnuit de curat pentru o piatră prețioasă, iar la 7,5–8 pe scara Mohs suportă purtatul zilnic mai bine decât aproape orice altceva de culoarea asta.
Cristalele pot fi enorme: piatra Marambaia, găsită în Brazilia în 1910, cântărea peste o sută de kilograme și era destul de curată cât să fie tăiată aproape în întregime. Aproape tot ce se vinde este încălzit la vreo 400 °C, ceea ce face ca fierul verzui să devină albastru; tratamentul este permanent și atât de răspândit încât nimeni nu-l tratează ca pe un secret. Numele este latinesc — aqua marina, apă de mare — iar marinarii romani îl purtau ca asigurare împotriva unei traversări rele.
Pe scurt
- Culoare
- Albastru
- Mineral
- Beril
- Formulă
- Be₃Al₂Si₆O₁₈
- Duritate
- 7,5–8 pe scara Mohs
- Sistem de cristalizare
- Hexagonal
- Se găsește în
- Brazilia, Pakistan, Nigeria, Madagascar și Mozambic.
- Piatră de naștere pentru
- martie
- Element
- Apă
- Planetă
- Neptun
- Chakră
- Gât
- Mânuire
- Suportă și apa, și lumina
Cum se formează
Berilul are nevoie de beriliu, un element rar care rămâne în ultimele drojdii ale unui granit ce se răcește, așa că el crește în pegmatite, filoanele grosiere unde cristalizează drojdiile acelea, în prisme cu șase fețe care pot ajunge la metri. Acvamarinul e beril colorat albastru de fier într-o stare; fierul în cealaltă stare adaugă galben, iar cele mai multe cristale ies din pământ albastru-verzui. Aproape tot acvamarinul din comerț e încălzit la vreo 400 °C ca să i se ardă galbenul și să rămână un albastru curat, ceea ce face culoarea netratată, verde-marin, mai rară în magazine decât cea tratată. Brazilia, Pakistanul, Nigeria, Mozambicul și Madagascarul dau cea mai mare parte.
În mâinile oamenilor
Pliniu credea că cel mai bun beril e cel care copiază verdele curat al mării, iar romanii l-au tăiat pentru intalii; numele, apă de mare, i s-a dat în 1609. Berilul e motivul pentru care ochelarii se numesc Brille în germană: primele lentile s-au șlefuit din el. Elementul beriliu a fost găsit în el în 1798. Brazilia i-a dăruit Elisabetei a II-a o parură de acvamarine în 1953, iar mina ei de la Pedra Azul a scos, în anii 1980, cristalul care a devenit Dom Pedro, un obelisc de zece mii de carate tăiat de Bernd Munsteiner, care stă la Smithsonian lângă diamantul Hope.
Varietăți și denumiri comerciale
- Santa Maria
- Albastrul cel mai adânc și mai saturat, botezat după o mină din Ceará, Brazilia, și azi un grad aplicat și pietrelor africane.
- Maxixe
- Un albastru adânc din Minas Gerais a cărui culoare vine din radiație și pălește la lumina zilei; păstrează bonul.
- Acvamarin ochi de pisică
- Tăiat în formă de dom, cu o linie de lumină de la tuburi goale ce străbat cristalul pe lungime.
- Acvamarin mușchi
- Capătul cu incluziuni, tulbure și ieftin, vândut ca mărgele și pietre rulate; beril adevărat, fără claritate.
Cum o deosebești de un fals
Înlocuitorul obișnuit e topazul albastru, încălzit și iradiat până la un albastru mai viu, care costă o fracțiune și e aproape de nedeosebit cu ochiul: topazul e mai greu, așa că o piatră liberă care pare grea pentru mărimea ei e topaz, și la fel un albastru adânc și viu cu claritate mare la preț mic. Acvamarinul arată două culori: întoarce-l contra luminii și trece de la albastru la aproape incolor, ceea ce sticla și spinelul sintetic nu fac niciodată. Pietrele naturale poartă tuburi lungi și goale, numite ploaie, paralele cu lungimea cristalului; sticla poartă bule.
Nimic de aici nu cere un laborator și nimic nu este o dovadă. Un magazin care nu vrea să spună dacă o piatră este tratată a răspuns deja la întrebare; întreabă și cere ca răspunsul să fie scris pe bon.
Ce se spune că face
Piatra cumpătării și a vorbirii pe șleau: tradițional o protecție de marinar, iar azi mai degrabă dăruită pentru curajul de a spune calm un lucru greu. Este piatra clasică a centrului gâtului.
Viața cu ea
Dur și sigur în apă cu săpun, iar acvamarinul obișnuit își păstrează culoarea la lumina zilei, fiindcă albastrul îl dă fierul. Excepția este berilul de tip Maxixe, un albastru adânc obținut prin iradiere, care pălește după câteva zile în soare — așa că un acvamarin mai închis decât sunt de obicei acvamarinele merită o întrebare înainte să ajungă pe un pervaz.
În magie
Acvamarinul e piatra marinarului în orice tradiție care l-a cunoscut: se spune că marinarii romani și cei medievali îl purtau împotriva înecului și a răului de mare. Practica modernă îl folosește pentru protecție pe apă și la drum, pentru liniște și, în lucrul cu gâtul, pentru a vorbi pe șleau. E o piatră firească pentru apa lunară și ritualurile mării, iar acvamarinul obișnuit își păstrează culoarea la lumina zilei.
- Energie
- Receptivă
- Ziua
- Joi
- Lucrată pentru
- A vorbi și a fi auzit · Liniște și pace · Protecție