Zoisit
Zoisitul este un silicat de calciu și aluminiu, Ca₂Al₃(SiO₄)₃(OH), 6–7 pe scara Mohs, ortorombic, și face parte din grupul epidotului. În forma lui obișnuită este un mineral cenușiu, verzui sau cafeniu care alcătuiește o parte dintr-o rocă metamorfică și nu atrage nicio atenție. Elementele în urme schimbă asta cu totul: vanadiul dă tanzanitul, manganul dă tulitul roz, iar cromul dă verdele anyolitului.
Este un mineral metamorfic, iar locul în care apare îi spune geologului ce a pățit roca. Zoisitul se formează când feldspatul bogat în calciu se descompune sub presiune, în prezența apei, așa că apare în amfibolit, în eclogit, în gabrou alterat și în saussuritul care înlocuiește feldspatul în bazaltele vechi. Cristalele sunt prisme, brăzdate adânc pe lungime, cu un clivaj perfect — o însușire pe care o transmit și tanzanitului și motivul pentru care amândouă cer o montură făcută cu grijă.
Pe scurt
- Culoare
- Verde
- Mineral
- Silicat
- Formulă
- Ca₂Al₃(SiO₄)₃(OH)
- Duritate
- 6–7 pe scara Mohs
- Sistem de cristalizare
- Ortorombic
- Se găsește în
- Saualpe, în Carintia, în Austria, este localitatea-tip. Merelani în Tanzania pentru tanzanit și Longido, tot în Tanzania, pentru anyolitul cu rubine. Leksvik și Telemark în Norvegia pentru tulit, care este piatra națională a Norvegiei; mai sunt Carolina de Nord, vestul Australiei, Pakistan, Kenya și Alpii.
- Element
- Pământ
- Planetă
- Venus
- Chakră
- Inimă
- Mânuire
- Suportă și apa, și lumina
Cum se formează
Zoisitul are nevoie de calciu, aluminiu și apă și de presiune moderată spre mare. Într-o placă care se scufundă, feldspatul plagioclaz devine instabil și reacționează dând zoisit și alți calcosilicați, de aceea este obișnuit în eclogitele aduse de la adâncime adevărată. La Merelani, roca este un gnais grafitos strâns și tras în bucăți acum vreo 600 de milioane de ani, cu fluid fierbinte umplând golurile. La Longido, fluide bogate în crom au lucrat asupra unei roci ultramafice și au crescut la un loc, într-o singură masă, zoisit verde, corindon roșu și amfibol negru.
În mâinile oamenilor
Baronul Sigmund Zois von Edelstein, industriaș și colecționar sloven, a cumpărat primele exemplare de la un negustor care le găsise în Saualpe; Abraham Gottlob Werner a descris mineralul în 1805 și l-a numit după omul care plătise. Un secol și jumătate a rămas o curiozitate de rocă. Apoi Longido a dat anyolit în 1954, iar Merelani a dat tanzanit în 1967 — și, pentru că marketingul făcut de Tiffany tanzanitului a avut atâta succes, zoisitul este cunoscut astăzi mai ales ca părintele unei pietre numite după o țară.
Varietăți și denumiri comerciale
- Tanzanit
- Zoisit albastru-violet colorat de vanadiu, dintr-un singur zăcământ din Tanzania, aproape întotdeauna încălzit. Are pagina lui aici.
- Anyolit
- Zoisit verde cu crom, cu cristale de rubin roșu și amfibol negru prin el, de la Longido. Numele vine din cuvântul masai pentru verde. Se sculptează și se lustruiește, nu se fațetează.
- Tulit
- Zoisit roz spre roșu-trandafiriu, colorat de mangan, din Norvegia, unde este piatra națională; se sculptează și se taie în cabochoane, iar numele vine de la Thule, numele antic al nordului îndepărtat.
- Zoisit verde și galben
- Cristale transparente de la Merelani, în culori cărora nu li s-a dat un nume comercial. Se fațetează pentru colecționari și costă mult mai puțin decât ar costa același brut dacă ar fi albastru.
- Zoisit obișnuit
- Cenușiu spre verzui, masiv, parte din rocă. Acesta este aproape tot zoisitul care există și nu îl vinde nimeni.
Cum o deosebești de un fals
Brazdele sunt de folos: prismele de zoisit sunt șănțuite adânc pe lungime, iar mineralul este puternic pleocroic, așa că un cristal transparent arată culori diferite pe direcții diferite. Epidotul, ruda lui apropiată, are un verde mai gălbui și cristale de obicei mai bine formate. Anyolitul este greu de confundat cu ceva: verde opac cu pete roșii și puncte negre înseamnă roca aceea și nimic altceva. Tulitul se deosebește de cuarțitul roz și de rodonit prin duritate și prin suprafețele sidefii de clivaj.
Nimic de aici nu cere un laborator și nimic nu este o dovadă. Un magazin care nu vrea să spună dacă o piatră este tratată a răspuns deja la întrebare; întreabă și cere ca răspunsul să fie scris pe bon.
Ce se spune că face
Tradiția îi dă zoisitului însănătoșirea și creșterea lentă — piatra pe care o primește cineva care își revine după o boală sau după o perioadă lungă și grea —, iar anyolitului, cu roșul lui în verde, i se dă anume inima. Merge cu pământul, cu Venus, cu Taurul și Racul și cu centrul inimii. Ce s-a scris despre el este de după război și urmează mai degrabă cele două varietăți de bijuterie decât mineralul însuși, ceea ce merită ținut minte când o descriere a zoisitului sună exact ca o descriere a tanzanitului.
Viața cu ea
Destul de dur, dar cu un clivaj perfect și cu o sensibilitate reală la căldură, pe care o împarte cu tanzanitul. Evită cu totul ultrasunetele și aburul; șocul de temperatură este felul în care se rup pietrele acestea. Apă călduță, săpun blând, o perie moale. Apa și lumina nu îi fac rău. Anyolitul este o rocă, nu un cristal, așa că suportă mai bine loviturile, dar piesele lustruite își pot pierde luciul pe o suprafață aspră, iar rubinul și zoisitul din ele se tocesc în ritmuri diferite.
În magie
Zoisitul, și mai ales anyolitul, rubin prins în zoisit verde, e folosit în practica modernă pentru refacere: o piatră ținută lângă cineva care se ridică după o boală și în lucrările pentru creșterea înceată și răbdarea cu un trup care se vindecă. Tradiția e de după război și nimic din ea nu e medicină. Căldura bruscă crapă zoisitul, așa că stă departe de flacăra lumânării.
- Energie
- Receptivă
- Ziua
- Vineri
- Lucrată pentru
- Alinare și refacere